Videoproiectorul Optoma, un cadou pentru toată familia

Care sunt lucrurile fără de care nu ați putea trăi?

Eu îmi pot imagina viața fără o grămadă de chestii. Aș putea să trăiesc fără mașina mea personală, fără toaster, aș renunța oricând la produsele de make-up, chiar și la majoritatea oalelor și tigăilor din bucătărie. Numiți ce obiect vreți voi și sunt destul de sigură că aș putea să supraviețuiesc și fără el. Știu, tocmai v-ați dat ochii peste cap. Vă întrebați dacă există totuși ceva de care nu m-aș lipsi sub nicio formă? Poate că nu sunteți curioși, dar am să vă spun oricum. Da, există, și acel ceva și-a schimbat forma de-a lungul timpului, dar ideea de bază a rămas aceeași – pot să ascult muzică și toate piesele mele preferate cu ajutorul lui.

Când eram de-o șchioapă ascultam basme, înregistrate pe discuri vinyl, la patefon în fiecare seară înainte să dorm. Când vremea lui a trecut, ne-am luat o combină muzicală. Îmi amintesc că tata a fost cel care a cumpărat-o, în preajma Crăciunului ca să ascultăm colinde. Anul acela, spre deosebire de toți ceilalți ani, a fost magic. Țin minte că aveam o singură casetă și coloana sonoră a sărbătorilor a fost o colindă repetată în exces, cântată de Drăgan Muntean – Dăliana-i fată dalbă. Mi se părea fascinant că se auzea atât de bine, de parcă am fi avut colindătorul chiar la noi în sufragerie. Și nu ne-am oprit aici, căci în familia mea, iubirea pentru muzică s-a transmis genetic. Mama, profesoară de muzică, iar eu și tata, “ascultători” cu normă întreagă, colecționăm albume și mergem la concerte. Ascultăm preponderent muzică rock, dar avem și o fixație pentru o trupă de pe plaiurile mioritice. Am reușit să mergem la câteva concerte. Am și pus mâna pe câteva dintre înregistrările unor piese live și i-am ascultat cântând “Dacă ai ști” sau “O fată ca ea” la noi acasă, dar nu e același lucru.

În orice caz, ideea e că de-a lungul timpului, am deținut un walkman și un CD-player. Îmi amintesc și acum ce stresată eram ca nu cumva să se termine bateriile și mereu cumpăram mai multe rezerve ca să fiu sigură că nu trebuia să mă confrut cu o liniște absolută. Apoi am avut un mic MP3-player și în cele din urmă am putut să ascult muzică de pe propriul telefon. Dar asta nu e destul, credeți-mă pe cuvânt! Toate aceste tranziții au fost necesare căci m-au adus în punctul în care mă aflu astăzi și o să mă laud imediat cu noile achiziții. Dar înainte de asta, trebuie să întreb: voi încă ascultați muzică de pe telefon/laptop? E ok și așa, nu zic nu, dar laptopul, televizorul și telefonul sunt doar înlocuitori pentru ceva ce, mai devreme sau mai târziu, tot trebuie cumpărat.

De ce trebuie cumpărat, mă veți întreba după ce v-ați dat iar ochii peste cap? Pentru că toți avem o melodie preferată sau un concert live stocate pe undeva în ideea de a le reasculta. Nu filmăm cu toții momente speciale ca să îi avem pe cei dragi aproape chiar și atunci când sunt la sute de kilometri depărtare? Dar vacanța aia din Egipt pe care vreți să le-o arătați prietenilor? Sau filmul ăla pentru care ați cumpărat pop-corn și suc? Cum ar fi să puteți să le vedeți și să le ascultați pe toate la cea mai bună calitate posibilă? Cum ar fi să puteți să retrăiți momente speciale la voi în sufragerie doar apăsând un buton?

Eu știu cum ar fi pentru că am fost într-unul dintre cele mai dotate showroom-uri audio-video din România și credeți-mă când vă spun că un videoproiector Optoma e un must-have pentru fiecare dintre noi. Cinefililor? V-ar sta rău cu un nou echipament home cinema? Împătimiți ai muzicii? Boxele Indiana Louis sunt menite să redea perfect fiecare acord. Dependenți de muncă? În cazul ăsta veți vrea să-i prezintați șefului avantajele achiziționării unui videoproiector pentru conferințele/ședințele/prezentările de toate zilele.

Cum ar fi să testați echipamentele audio-video înainte să le cumpărați?

E mișto. Eu le-am testat. Totul a început când încercam să-mi dau seama ce să-i cumpăr tatei de ziua lui. Trecuseră vreo 20 de ani de când el mi-a cumpărat primul walkman, așa că voiam să-i întorc favoarea, deși sunt un dezastru când vine vorba de echipamentele electronice. Dar tot căutând dispozitivul perfect pentru un iubitor al muzicii live am ajuns pe site-ul celor de la Avmall și am știut că sunt în locul potrivit. Și asta nu doar pentru că importă produse de la peste 30 de branduri pe care le vând mai apoi prin platforma lor online, ci mai ales pentru că oferă iubitorilor de tehnologie cele mai bune echipamente și componente audio-video la cel mai bun raport preț-calitate de pe piață. Și dacă sunteți novice, ca mine, și nu știți ce să alegeți, au o echipă de profesioniști care vă stau la dispoziție, gata să ofere consultanță de specialitate tuturor celor care le răsfoiesc platforma sau le trec pragul.

Nu v-ați convins sau vreți să testați ceva înainte să cumpărați? În cazul ăsta trebuie neapărat să vizitați noul showroom audio-video Avmall, cel mai mare showroom din domeniul audio-video din România unde veți găsi nu una, nu două, ci patru încăperi dedicate pentru teste audio și video.

AVMALL2-1024x683
avmall.ro

Singura cameră dedicată videoproiectoarelor Optoma din Romania

Cum am ajuns să testez un videoproiector Optoma? E o întrebare bună. Păi când am citit că cei de la Avmall au construit o cameră specială pentru testarea acestui tip de videoproiectoare mi-am zis că sigur au avut un motiv întemeiat să le dedice o întreagă încăpere.

Videoproiectoarele Optoma includ sisteme multicanal pentru boxe Indiana Line și boxe Davis Acoustics, menite să reproducă sunetul cu cât mai multă acurețe. Eu am avut un concert stocat pe un stick numai bun pentru testat și am uitat complet motivul pentru care eram acolo. Fiecare notă, orice cuvânt, chiar și cele șoptite, aplauzele de la finalul pieselor, totul redat în cele mai mici detalii. A fost ireal de precis. Combina la care ascultam colinde în copilărie și aveam impresia că aduce colindătorul în sufragerie? Mic copil pe lângă ce am trăit în camera de audiție perfect echilibrată acustic.

This slideshow requires JavaScript.

După cum spuneam, showroom-ul AVmall este locul perfect pentru a testa sisteme audio, videoproiectoare, boxe si sisteme de boxe, dar nu trebuie să vă sfiiți nici dacă doriți doar să vă schimbați căștile sau să achiziționați alte diverse cabluri audio sau componente mai mici. Aveți acces imediat la stocuri și îndrumare pe tot parcursul vizitei, iar programul este unul extrem de generos, de luni până vineri de la 10:00 la 20:00 și puteți să mergeți chiar și sâmbăta, dar numai cu programare.

PS: Voi fi sinceră cu voi până la capăt. A fost nevoie să apelez la restul familiei și să organizez o chetă pentru cadoul tatei. Nu mi-aș fi permis să-l răsfăț așa de una singură, dar folosim cu toții cadoul lui. Ascultăm muzică, revedem vacanțe și zile de naștere, vizionăm filme și ne jucăm mai des decât ne place să recunoaștem. Suntem destul de competitivi cu toții și se mai încing spiritele, dar ne distrăm de minune. De fapt, nu mai ieșim la fel de mult în oraș și am economisit destul de mulți bani în felul ăsta. Așa că nu vă faceți griji nici dacă trebuie să vă încadrați într-un buget. Există ceva pentru orice buzunar și nu veți regreta investiția!

 

 

avmall

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019, proba 27 – Noul showroom AVmall, destinația iubitorilor de perfecțiune audio-video

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s