să alung tristețea cu o geacă de blugi la modă

Mereu mi-a plăcut să creez ținute, să îmbin culori, să mă joc cu țesături și modele. Să ascund nesiguranța în spatele unui sacou casual, de un alb imaculat, să acopăr oboseala sub o bască muștar, să mă simt frumoasă în fața oglinzii și în fața oricui îmi vorbește, să pășesc ca o femeie sigură pe sine, deși tocurile cui mă făceau să trec prin chinuri de nedescris, să mă opresc în fața unei vitrine și să visez cu ochii deschiși, să mă recompensez cu o pereche de balerini șic sau să alung tristețea cu o geacă de blugi la modă. 

 Pentru voi, toate acele femmes fatales, pentru femei căsătorite, mame, studente populare sau șoareci de bibliotecă și pentru acei bărbați care țin cont de tendințe, dar și pentru cei care au propriul stil, pentru business men sau pentru acei absolvenți care sunt mereu la patru ace. Pentru tine, dacă ești în criză de timp, nu știi ce cauți, sau, din contră, știi exact ce cauți, dacă vrei să faci sau să îți faci un cadou, dacă magazinele pline de oameni îți declanșează stări de anxietate – answear.ro e exact ceea ce ai nevoie. Crede-mă pe cuvânt, iar dacă nu… Ar fi bine să arunci un ochi în garderoba mea.

                                                                             ↓

Aud cum scrâșnesc roțile pe asfaltul rece și îmi țin răsuflarea după ce sunetul acela enervant se estompase deja în noapte. Mă lupt să-mi țin ochii închiși. De ce să dormi când poți să rememorezi fiecare pas greșit, moment fericit, cuvânt ce te-a rănit vreodată? Când poți să ghicești forma fiecărui obiect într-o beznă aproape palpabilă? Mă întreb cât o fi ceasul, câte ore de somn mi-au mai rămas până la prima alarmă? Aud tocuri pe strada pustie și îi număr pașii, fără ca ea să aiba habar și fără să ghicesc spre ce ușă se îndreaptă. Cedez, îmi deschid ochii și orbecăi după telefonul aruncat pe undeva prin pat. Netezesc cearșaful alb din bumbac, îmi trec degetele pe sub perna goală, pusă din inerție pe partea dreaptă a patului, pe partea goală a patului. Dincolo de ușa camerei se află un hol micuț, slab luminat, care face legătura între corpul ăsta istovit și inima mea împărțită în două jumătăți. Una aparține Ameliei – are 6 ani și doarme liniștită cu Iepurilă, cârpit și c-un ochi improvizat dintr-un nasture – și una e la Damian, care deși împlinește 8 ani în exact 10 zile și câteva ore, dacă aș reuși să găsesc telefonul ăla, încă mă roagă să îi las lampa de veghe aprinsă. Eu sunt angajată cu normă întreagă, sunt șoferul copiilor mei, profesor la toate materiile din orar, chef și pastry chef, cameristă exigentă până în detalii greu de observat, stilist pregătit complet de Youtube, fotograf amator, sau, cu alte cuvinte, mamă în fiecare secundă a existenței mele. Lumina aceea albastră mă face să mijesc ochii și abia deslușesc cifrele din colțul din dreapta. E 5:43 și în 2 minute urma să sune alarma, spărgând liniștea asta reconfortantă. Opresc ceasul, mă întind și încep să funcționez.

Playlistul se aude în surdină și solo-ul acela de chitară mai că mă duce cu picioarele goale pe o plajă pustie din Mallorca, unde singurele piese vestimentare obligatorii sunt costumul de baie din două piese și pălăria din paie. Dar nu, picioarele mele goale ating un parchet proaspăt lăcuit și oftez la gândul că pălăria bordo de toamnă trebuie scoasă, cât de curând, din fundul cel mai îndepărtat al dulapului. Of, am atâtea de făcut… Organizarea petrecerii lui Damian e în toi și nu vreau să îmi scape niciun detaliu. Deschid ușile dulapului și scormonesc după una din perechile mele preferate de blugi. Oare sunt singura mamă care nu și-a mai făcut curățenie în dulap de anul trecut? Aleg o pereche de jeansi simpli, negri. Îi am de mult timp, dar nu mă lasă la greu. Mă decid și pentru o cămașă cu dungi, nelipsită din garderoba mea, care-mi subțiază talia, îmi ascunde șoldurile și îmi dă înapoi gramul ăla de încredere pe care trecerea anilor încearcă să mi-l răpească iar și iar. Sorb din cafeaua aburindă și înlocuiesc lipsa unui somn odihnitor cu singurul meu viciu. Ascund cu fond de ten și corector cearcănele de sub ochii mei verzi și rimelul negru, le evidențează și mai mult culoarea. Hai mă că încă arăt bine! Mom is still hot! Ce lipsește oare? Ah, da, un ruj roșu-vișiniu și eșarfa mea supradimensionată.

My Post (2)
Sursă foto: answear.ro

Bat în ușile între-deschise ca să mă asigur că cele două mogâldețe s-au trezit. Încropesc un mic dejun rapid și sănătos pentru trei, după care scot pachețelele pentru prânz din frigider. Un minunat haos năvălește în bucătărie când cei doi se așează la masă, fiecare vorbind despre ziua ce urmează. E un început frumos pentru o zi de toamnă. E un început pe care nu l-aș schimba cu niciun alt scenariu, oricât de fabulos ar fi.

Se apropie ora plecării și abia aștept să port noul meu palton albastru, cu buzunare oblice. Simplu, dar elegant, e alegerea evidentă pentru temperaturi de octombrie. Îmi vine ca turnat, deși nu eram sigură ca un S m-ar mai cuprinde. Ghetele negre, puțin mai sus de glezne, cu șireturi groase întregesc look-ul meu de astăzi și mai că mi-aș face un selfie în oglindă. Poate în pauza de masă. Nu vreau ca Amelia și Damian să întârzie la școală pentru că mama lor a avut un moment de narcisism. Îmi arunc geanta pe umăr și coborâm scările în șir indian. Mai pierdem câteva minute în frigul înțepător al dimineții, în timp ce caut înflăcărată cheile de la mașină. Le aud, dar nu reușesc să le găsesc. Numai o altă femeie poate să înțeleagă câte lucruri încap în geanta altei femei. E liniștitor gândul că Amelia mă va înțelege într-o bună zi și zâmbesc în sinea mea, în timp ce o sărut pe creștet.

-Mamă, deschide odată ușa de la mașină! Îmi e frig!

Câtă gelozie, îmi spun, și fug repede să îi administrez aceeași doză lui Damian.

În pauza de la prânz îmi revizuiesc agenda și îmi dau seama că oricât de organizată încerc să fiu, tot am scăpat din vedere ceva extrem de important. Nu am o rochie elegantă pentru petrecerea fiului meu. Înainte să am un atac de panică îmi amintesc de site-ul ăsta mișto, answear.ro, care mă salvează de fiecare dată. Nu am timp să colind prin magazine în căutarea rochiei perfecte, dar nu îmi va lua mai mult de 5 minute să răsfoiesc catalogul lor si să dau o comandă online. Primesc hainele prin curieir, le probez în camera mea și dacă nu mi se potrivesc, mă fac să par grasă sau mai știu eu ce, am 30 de zile la dispoziție să le returnez. E tot ca o sesiune de cumpărături minus alergătura din magazin în magazin. În cele din urmă, aleg o rochie simplă neagră și sunt convinsă că o voi mai purta și cu alte ocazii. O asortez cu un sacou roz roșiatic și niște pantofi cu toc cui, roz trandafiriu și mă pregătesc să achit cu cardul. Dar suma nu e un multiplu de zece, așa că nu pot să plătesc încă. Ar fi păcat. Îmi spun că merit un mic cadou și mă gândesc la o fustă. Deși e pe prima pagină și mie îmi place să explorez cât mai multe opțiuni, modelul și culorile tomnatice mă fac să o adaug în coș fără prea multe ezitări. Cum altfel, mereu am avut o slăbiciune pentru fustele cloș, cu talie înaltă.

My Post (1)
Sursă foto: answear.ro

Suma totală tot nu e rotundă, așa că mă decid să mai adaug una alta în coșul meu de cumpărături și cum cei de la answear.ro au și haine pentru copii, nu pot să nu arunc un ochi și pe acolo. Amelia ar avea nevoie de un palton nou și de o rochiță cu mâneci, iar Damian are un talent înnăscut când vine vorba de distrugerea lentă, dar sigură a oricărei perechi de încălțăminte. Se pare că până la urma așchia nu sare departe de trunchi.

My Post (4)
Sursă foto: answear.ro

 

Odată ce comanda a fost plasată, mă întorc în birou și răsuflu ușurată pentru prima oară în ultimele câteva săptămâni. Se pare că totul de pe lista mea e bifat. Nu mai rămâne decât să aștept curierul și să defilez prin fața oglinzii. Mai sunt 10 zile. Dacă ar putea și tatăl lui să fie acolo pentru el… Verific din nou mesajele. Nimic momentan. Mai sunt 10 zile…

 

answear-logo

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, proba 1, 10 produse pe care ar trebui să le ai în garderobă – answear.ro

 

Advertisements

3 thoughts on “să alung tristețea cu o geacă de blugi la modă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s